UPDATE: Peste 30.000 de bilete au fost vândute, până joi dimineață, la partida Steaua – Maccabi Haifa, care va avea loc pe Arena Națională în Grupa J a Ligii Europa, a declarat pentru MEDIAFAX directorul sportiv al grupării steliste, Narcis Răducan.
„Pentru a evita situația neplăcută de la meciul cu Rapid, clubul nostru roagă toți suporterii să vină din timp la stadion. Până în acest moment s-au vândut peste 30.000 de bilete și dorim să evităm aglomerația”, a declarat directorul sportiv al Stelei.
Partida Steaua București – Maccabi Haifa, din etapa a IV-a a Grupei J a Ligii Europa, se va disputa joi, de la ora 22.05, pe Arena Națională și va fi transmisă de Pro TV.
Fanii vor să umple din nou stadionul la al doilea meci al Stelei pe Național Arena. Oficialii roș-albaștrilor au spus că au vândut aproximativ 25.000 de bilete până azi, iar în ziua meciului speră să mai dea încă 15.000.
Incidentul de la meciul cu Petrolul pare să fi readus suporterii Stelei pe stadion. Aceștia au epuizat deja biletele de pe primul inel și sunt semne clare că până la ora jocului vor fi aproximativ 40.000 de oameni în tribună. Unul din motivele principale pentru care tichetele se vând bine este prețul mic pe care șefii Stelei l-au pus pentru această partidă. Pentru a vedea meciul din inelul superior, de la peluză, trebuie să plătești 10 lei, iar pentru o imagine mai bună, din inelul inferior, tribuna a II-a, fanii trebuie să scoată din buzunar 30 lei.
INCIDENT Ilie Stan a rămas pe întuneric la conferința de presă! Ilie Stan, antrenorul Stelei, a avut ieri parte de un moment neplăcut în timpul conferinței de presă de dinaintea partidei cu Maccabi Haifa, susținută la Național Arena. Astfel, în timp ce tehnicianul vorbea, în sala de conferințe s-a făcut beznă, fapt cauzat de o pană de curent care a cuprins întregul cartier. Totuși, temerile steliștilor care se gândeau că ar putea păți același lucru și azi, în timpul meciului, sunt risipite de faptul că stadionul este dotat cu un generator de rezervă. INTERNET MM continuă războiul cu Narcis pe Facebook Mihai Stoica a luat foc când a văzut textul postat de crainicul stelist Gabi Safta pe pagina lui de facebook: „Respect, Narcis Răducan!”. MM a reacționat: „Nu ți-e rușine, Safto? Vrei să‑ți postez email-urile pe care mi le trimiteai? Ai uitat că m-ai rugat să te cunun? Cum mai dai ochii cu mine?”. Safta a revenit apoi cu precizări privind mesajul postat. El condamnă faptul că MM dorea să-l dea afară pe directorul sportiv al Stelei când acesta trăiește o dramă în familie, cel mai mic dintre fiii săi fiind diagnosticat cu o boală rară. CLASAMENT Steaua rămâne prima din România Steaua continuă să fie echipa românească cel mai bine poziționată în clasamentul Federației Internaționale de Istorie și Statistică a Fotbalului. Deși au coborât zece locuri față de ierarhia lunii septembrie, roș-albaștrii sunt primii din România, ocupând poziția 84, la egalitate cu Borussia Dortmund, campioana Germaniei. Celelalte formații românești din top sunt FC Vaslui (locul 144), Rapid (146), Dinamo (150) și Gaz Metan Mediaș (159). Campioana Oțelul e abia pe locul 303. Lider rămâne Barcelona, urmată de Real Madrid și Manchester United. (Marius GÂRLAȘIU)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER